Ne mărim echipa cu un Junior/Senior Auditor!

Ne mărim echipa de Audit — suntem în căutare de colegi noi pentru poziția Junior Auditor și Senior Auditor.

Ce face un Junior Auditor/ un Auditor Senior într-o zi obișnuită?

  • Participă, alături de membri ai echipei la derularea testelor specifice de audit.
  • Efectuează verificări pentru a obține informațiile relevante în procesul de auditare;
  • Documentează verificările efectuate prin întocmirea fișierelor de lucru;
  • Formulează și prezintă coordonatorului misiunii de audit rezultatele și concluziile verificărilor;
  • Lucrează împreună cu superiorul direct la diverse raportări și proiecte.
  • Se implică în dezvoltarea, aplicarea și actualizarea procedurilor profesionale ale companiei;
  • Participă la implementări și actualizări ale softwareului de audit;
  • Auditorul Senior se implică în procesul de training on the job al juniorilor și asistenților în cadrul misiunilor derulate;
  • Călătorește și se deplasează pentru a întâlni clientul acolo unde se află acesta.

Ce așteptări avem pentru un Junior Auditor/ un Auditor Senior?

  • Să știe economie: pentru a fi în departamentul de Audit trebuie să fi absolvit o facultate economică.
  • Să aibă experiență: pentru a fi Junior Auditor, trebuie să ai o experiență în domeniul financiar contabil minimum 1 an, de preferat într-o companie de audit; pentru a fi Senior Auditor, trebuie să ai 4-5 ani de xperiență în audit.
  • Să vorbească și să scrie în limba engleză la un nivel avansat.
  • Să aibă disponibilitate pentru deplasări.
  • Să aibă competențe de lucru în Excel.
  • Să aibă abilități de comunicare interpersonală și să colaboreze cu ușurință cu echipa de lucru.
  • Să aibă abilități de organizare și planificare.

Cum se desfășoară procesul de recrutare?

Candidații vor fi evaluați în două etape: mai întâi, candidații vor avea o convorbire telefonică (sau un videocall, via Zoom/Microsoft Teams) cu un HR Manager RSM Romania, apoi va urma un interviu cu unul dintre liderii echipei de Audit. Ne propunem ca întreg procesul de recrutare să nu dureze mai mult de 5 zile (o săptămână de lucru). 

De ce RSM?

  • Pentru că suntem recunoscuți, de peste un sfert de secol, drept ‘’a learning company”. Majoritatea partenerilor și managerilor din RSM și-au început drumul în companie ca Juniori. În RSM vei fi înconjurat de profesioniști bucuroși să te ghideze și să îți împărtășească din expertiza lor. Și vei învăța și mai mult din proiectele în care vei fi implicat.
  • Pentru că îți oferim acces din prima ta zi la RSM Campus, platforma noastră digitală de cursuri, și la programe de training locale și globale, care te vor ajuta să te dezvolți profesional, dar și personal: de la cursuri interne, la cursuri de limbă engleză și programe de training în gândire creativă și inovație. În plus, te vom sprijini să devii un profesionist certificat, prin facilitatea obținerii acreditărilor specifice profesiei (ASPAAS, CECCAR, și ACCA).
  • Pentru că îți oferim un pachet de beneficii, care cuprinde printre altele: tichete de masă, abonament privat servicii medicale, abonament publicații naționale și internaționale, bibliotecă proprie cu peste 200 de titluri, cât și posibilitatea de a lucra în regim hibrid.
  • Pentru că vei deveni parte dintr-o echipă stabilă, diversă și globală care colaborează pentru proiecte internaționale.
  • Pentru că suntem o companie care pune preț pe abilitățile și pe opiniile fiecărui membru al echipei, oricât de recent ni s-ar fi alăturat; departamentul nostru de inovație lucrează și dezvoltă împreună cu întreaga echipă noi procese de lucru, soluții și servicii pentru clienți.

RSM este una dintre cele mai mari rețele de audit, taxe şi consultanţă din lume, având 860 de birouri în peste 123 ţări de pe întreg globul. Compania noastră are peste 25 de ani de experienţă pe piaţa din România, iar biroul nostru din București se află foarte aproape de inima orașului, pe Strada Frumoasă, într-o clădire istorică.

 

Aplicați acum!

 

Birouri RSM

RSM București

Str Frumoasa nr 16, București, România

Telefon +40 21 318 9150