Săptămâna economică 13.02 - 17.02.2017

ilustratie_-_rsm_saptamana_economica_13-17_februarie_2017.png

MACROECONOMIE

·       Rata anuală a inflației, din nou pe trend pozitiv

Rata anuală a inflației a reintrat în teritoriu pozitiv în prima lună a acestui an, în condițiile în care prețurile de consum au crescut cu 0,1% comparativ cu luna ianuarie 2016, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 1,12% și al ieftinirii celor nealimentare cu 0,24%, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

·       Undă verde de la Parlamentul European pentru acordul CETA UE – Canada

Parlamentul European (PE) a ratificat Acordul Economic şi Comercial Complet (CETA) Uniunea Europeană - Canada, cu 408 de voturi pentru, 33 de abțineri și 254 de voturi împotrivă. Canada intenționează să elimine regimul de vize pentru cetățenii români și bulgari începând cu 1 decembrie 2017. Deși PE a votat în favoarea CETA, acordul va intra în vigoare doar provizoriu, cel mai probabil în martie sau aprilie, prin eliminarea tarifelor impuse produselor de import. Acordul are nevoie de aprobarea parlamentelor din cele 28 de state membre ale UE şi din regiunile autonome ale Belgiei.

·       Intenții de dublare a ponderii turismului în PIB

Mircea-Titus Dobre, ministrul Turismului, intenționează să dubleze ponderea turismului în PIB în următorii doi-trei ani. Acest lucru s-ar putea realiza, în următorii doi-trei ani, printr-o colaborare corectă și coerentă între instituția publică centrală și mediul privat, a declarat ministrul Turismului la deschiderea oficială a Târgului de Turism al României (TTR) de la Romexpo.

·       Șeful statului a promulgat bugetul pe 2017

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a promulgat legea bugetului de stat și cea a bugetului asigurărilor sociale. „Veniturile la buget sunt, așa cu au spus unii, optimiste, eu spun supraapreciate. Cheltuieli sunt prevăzute în sumă foarte mare. Abordarea hiper-optimistă a bugetului se poate vedea de exemplu făcând o comparație între veniturile la bugetul general consolidat de anul trecut şi ce se prevede pentru anul acesta, unde se constată o creștere de 14% fără să fie vreo explicație undeva cum se ajunge la această creștere fenomenală – 14% este foarte mult pentru bugetul general consolidat”, a spus șeful statului într-o declarație de presă.

·       Vouchere turistice pentru toți bugetarii, de la 1 iulie

Bugetarii vor primi, de la 1 iulie, un singur voucher de vacanță, în valoare de 1.450 Lei, a declarat ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, într-o conferință susținută la Târgul de Turism al României (TTR) de la Romexpo. „După cum apare şi în programul de guvernare, pe data de 1 iulie 2017, vor intra în vigoare voucherele de vacanţă pentru bugetari.” Voucherele vor putea fi folosite pe perioada unui an calendaristic.

·       Guvernul vrea să limiteze achiziția de teren agricol cu garanții de la stat la 250 ha

Ministerul Agriculturii a lansat în dezbatere publică un proiect de lege ce schimbă mare parte din pachetul legislativ dedicat fermierilor, gândit de fostul legislativ. Se dorește limitarea achiziției de teren agricol pentru care se acordă garanții de la stat, la achiziție, la 250 de hectare. Înainte, plafonul era de 1.000 de hectare. Însă, acum garanția statului este de 80% din valoarea creditului luat pentru achiziţia terenului, faţă de doar 50%, cât era înainte.

Surse: Economica, Profit.ro, Capital, Mediafax, Agerpres

BUSINESS ȘI INVESTIȚII

·       Havrileţ (ANRE): România începe în 2018 extracția de gaze din Marea Neagră şi devine exportator

Compania Black Sea Oil & Gas, controlată de Carlyle International Energy Partners, va începe în vara anului viitor producţia de gaze în Marea Neagră, potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale de reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, care susţine că, din acel moment, România va deveni exportator de gaze. „Începând cu anul viitor, la 1 iulie, va intra o structură nouă. Practic, din momentul acela România va deveni şi exportator, pentru că această structură aduce un plus de gaze faţă de solicitările normale din România”, a declarat Havrileţ.

·       Profitul NEPI a crescut cu 50% în 2016, la aproape 235 mil. Euro

Fondul sud-african New Europe Property Investments (NEPI), unul dintre cei mai mari investitori pe piața imobiliară din România, a obținut un profit atribuibil acționarilor de aproape 235 mil. Euro în 2016 – în creștere cu aproape 50% comparativ cu anul anterior, pe fondul majorării veniturilor din chirii la circa 210 mil. Euro și al extinderii portofoliului de proprietăți cu cinci noi centre comerciale. Pentru anul în curs, NEPI vizează deschiderea unui nou centru comercial în Râmnicu Vâlcea, precum și extinderea mai multor galerii comerciale și clădiri de birouri existente.

·       Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 21,7% în ianuarie

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 21,7% în ianuarie, la 7.059 de unități, de peste două ori mai mult faţă de avansul Uniunii Europene, de 10,2%, în timp ce livrările Dacia au urcat la nivelul UE cu 9,5%, la 33.183 de unități, conferind mărcii românești o cotă de 2,8%.

·       Bilanț financiar la Oltchim

Oltchim Râmnicu Vâlcea a raportat, în 2016, o cifră de afaceri de 168 mil. Euro, la aproape același nivel cu cel de anul precedent, şi o pierdere de 2,5 mil. Euro, potrivit datelor preliminare transmise, Bursei de Valori Bucureşti. Conform acestor date, „cu toate că producția vândută a crescut semnificativ din punct de vedere cantitativ, cifra de afaceri obținută în anul 2016, în valoare de 168 mil. Euro, este aproximativ la acelaşi nivel cu cea din anul 2015, din cauza preţurilor de vânzare mai mici ale produselor finite, determinate de evoluţia cotaţiilor internaţionale”.

·       Profit brut de 12,3 mil. Lei pentru Poşta Română în 2016

Compania Naţională Poşta Română a înregistrat, în anul 2016, un profit brut în valoare de 12,3 mil. Lei. Înregistrarea acestui profit a fost posibilă printr-un efort continuu şi susţinut de stimulare a creşterii şi diversificării veniturilor obţinute de companie, în anul 2016, corelată cu un nivel mai mic al cheltuielilor totale, se arată într-un comunicat al companiei. Astfel, veniturile aferente anului 2016 au fost cu 1,9% mai mari faţă de anul 2015.

·       Profitul Lenovo, în cădere liberă

Profitul net al Lenovo, cel mai mare producător de PC-uri din lume, a scăzut cu 67% în trimestrul al treilea fiscal încheiat în decembrie, la 98 de mil. Dolari, din cauza unor probleme de aprovizionare şi a mediului macroeconomic dificil.

·       Ford se pregătește să producă noul model EcoSport în fabrica de la Craiova

Ford se pregătește pentru lansarea producției noului model EcoSport, în uzina din Craiova, compania realizând o serie de investiții şi transformări în fabrică. Lansarea producţiei noului model EcoSport este planificată pentru această toamnă, iar compania a efectuat deja modificări importante, în timpul perioadei de remont din iarnă, în două secții principale ale fabricii, respectiv „Montaj General” şi „Caroserii”, au anunțat reprezentanții Ford România.

·       Scădere cu peste 15% a cifrei de afaceri a Romgaz SNG

Romgaz a avut anul trecut o cifră de afaceri în valoare de 3,41 mld. Lei, comparativ cu 4,05 mld. Lei realizată în anul precedent (în scădere cu 15,8%); compania a fost afectată semnificativ de condițiile meteorologice, de diminuarea cererii de gaze în sectoarele cheie, de competiția cu sursa din import, și de cadrul fiscal nefavorabil competiției pe piața gazelor naturale. Profitul anului a fost de 1,02 mld. Lei, în scădere cu 14,2% față de anul 2015 când a fost de 1,19 mld. Lei.

·       Asociația pentru Certificare Forestieră se rupe de grupul austriac Schweighofer și face demersuri pentru a rămâne în România

Asociaţia pentru Certificare Forestieră (The Forest Stewardship Council, FSC) a decis să revoce statutul de probațiune al grupului austriac Schweighofer şi să se dezasocieze de companie, a anunțat organizaţia într-un comunicat, precizând că va începe demersurile pentru „o prezență permanentă în România”. „Decizia a fost luată de Consiliul International de Administrație al FSC, după ce acesta a primit informații suplimentare privind o posibilă încălcare a standardelor de măsurare a lemnului, ce vor necesita o anchetă suplimentară a Politicii de Asociere, pentru a stabili amploarea şi impactul”, explică FSC în comunicat.

·       Enel va plăti statului român 401 mil. Euro, conform deciziei de arbitraj de la Paris

Curtea de Arbitraj de la Paris a hotărât că grupul energetic italian Enel trebuie să plătească statului român 401 mil. Euro pentru 13,57% din acțiunile fostei Electrica Muntenia Sud, care astăzi este împărțită în E-Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia. Procesul a durat doi ani și jumătate.

·       Banca Transilvania schimbă topul băncilor din România

Banca Transilvania a raportat pentru anul 2016, la nivel individual, active de 51,8 mld. Lei, în timp ce banca franceză BRD a avut active de 50,7 mld. Lei, ceea ce înseamnă că banca din Cluj a urcat pe locul doi în clasamentul celor mai mari bănci din România. Pe primul loc este BCR, care încă nu şi-a prezentat rezultatele financiare pentru anul 2016. Cele mai recente, cele la nouă luni, arătau că BCR are active de 64,6 mld. Lei, dar la nivel de grup. La nivelul grupului Băncii Transilvania, activele cumulau la finele anului 2016 aproape 52 mld. Lei, mai mari cu doar 70 mil. Lei față de grupul BRD.

 

Surse: Gândul, Adevărul Financiar, Bursa, Mediafax, Profit.ro, News.ro

 

CUM VĂ PUTEM AJUTA?

Contactaţi-ne la telefon +40213189150 sau trimiteţi-ne întrebările dumneavoastră folosind butonul de mai jos.

Email