Săptămâna economică 16.10 - 20.10.2017

rsm_romania_business_brief_eng_16-20.10.2017.png

MACROECONOMIE

·      Deficitul de cont curent la peste 4 mld. de Euro

Conform datelor Băncii Naționale a României (BNR), în primele opt luni ale acestui an, deficitul de cont curent a ajuns la 4,043 mld. de Euro – în creștere cu 52,39% față de perioada similară a anului trecut. Conform BNR, „balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,433 miliarde de euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 146 milioane euro, balanța veniturilor primare s-a încheiat cu un deficit mai mic cu 113 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai redus cu 216 milioane euro”.

·      Banca Mondială estimează o creștere peste potențial pentru economia românească

Banca Mondială estimează că, în 2017 și în 2018, economia României va crește peste estimările actuale – conform unui raport al Băncii, „PIB-ul va crește probabil cu 5,5% în acest an, datorită măsurilor de stimulare fiscală și a îmbunătățirii economiei europene. Majorarea consumului ar urma să extindă deficitul de cont curent la 3,1% în 2017, de la 2,4% în 2016. Inflația ar urma să crească, reflectând cererea internă excesivă și atenuarea efectelor reducerilor de taxe. Banca Națională a României se așteaptă la o majorare graduală a inflației spre 2% la sfârșitul lui 2017”. Raportul avertizează asupra măsurile fiscale suplimentare necesare pentru a contracara vulnerabilitatea în creștere a economiei locale: „autoritățile ar trebui să ia în considerare măsuri fiscale suplimentare dacă deficitul bugetar riscă să depășească 3% din PIB în 2017 și în 2018”.

·      Investițiile străine directe, în scădere

În perioada ianuarie- august 2017, investițiile străine directe au scăzut cu 18,56% față de perioada similară din 2016, ajungând la 2,518 mld. de Euro. Conform datelor publicate de către BNR, „investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 2,518 mld. de euro (comparativ cu 3,092 mld. de euro în perioada ianuarie — august 2016), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,804 mld. de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 286 mil. euro”.

·      Companiile cu investitori străini înregistrează afaceri de 148 mld. de Euro

În 2016, companiile controlate de investitori străini au înregistrat o cfră de afaceri totală de 148 mld. de Euro (cu 3,1% mai mult decât în 2015). Numărul mediu de angajați a crescut și el, cu aproximativ 3% – companiile cu investitori străini angajează aproximativ 1,264 mil. de salariați.

·      România, unul dintre statele cu cele mai puține companii cu ritm rapid de creștere din UE

Conform unui raport Eurostat, doar 2,3% dintre companiile din România au un ristm de creștere rapid (definit ca o creștere medie a numărului de angajați cu peste 10%, pe o perioadă de trei ani). Astfel, România se află pe penultimul loc în Uniuna Europeană, fiind surclasată doar de Cipru (cu o pondere de 2,2%).

·      Aproape un sfert din exporturile României revine industriei auto

Industria auto din România asigură aproximativ 25% din exporturi, conform consilierului de stat al primului ministru, Florin Vodiță. În consecință, acest sector trebuie încurajat; „guvernul a luat o serie de măsuri pentru stimularea activităților de inovare, cercetare și dezvoltare prin scutirea de la plata impozitului pe profit în primii zece ani de activitate a firmelor care își desfășoară exclusiv activități în acest sector, prin valoare adăugată foarte ridicată”. În prezent, producția de autovehicule din România generează 360.000 de unități noi pe an.

·      Peste 450.000 de imobile vândute în România, în primele 9 luni ale anului

Conform datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în perioada ianuaria-septembrie, în România au fost vândute 451.072 de imobile – doar în luna septembrie, au fost vândute peste 57.000 de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate în București (57.116), Cluj (30.533) și Ilfov (26.582).

 

Surse: Agerpres, Profit.ro, Mediafax

 

BUSINESS ȘI INVESTIȚII

 

·      GreenFiber, împrumut de 7,5 mil. Euro din partea Băncii Europene de Investiții

Compania românească GreenFiber International SA va primi din partea Băncii Europene de Investiții un împrumut de 7,5 mil. de Euro, prin intermediul planului Juncker. Suma va fi folosită pentru finanțarea unui proiect de reciclare ce prevede procesarea a peste 50.000 de tone de deșeuri pe an, și care va genera 280 de locuri noi de muncă.

·      Vânzările Dacia, avans considerabil în primele 9 luni ale anului

Vânzările Dacia au crescut în primele trei trimeste ale anului la peste 350.000 de unități înmatriculate la nivel european. Compania înregistrează o medie lunară de aproximativ 36.000 de înmatriculări. Astfel, Dacia a ajuns pe locul 13 în Europa, iar cota sa de piață a crescut, în consecință, la 3 procente.

·      Hidroelectrica estimează venituri de peste 3,3 mld. de Lei în 2018

Compania de stat Hidroelectrica estimează venituri de 3,31 mld. de Lei pentru anul viitor, și un profit net în valoare de 1,13 mld. de Lei. Compania plănuiește sp investească, în 2018, 862,3 mil. de Lei.

·      Astaldi și IHI Infrastructure Systems vor construi un pod suspendat peste Dunăre

Asocierea Astaldi și IHI Infrastructure Systems au câștigat proiectul pentru construcția Podului suspendat peste Dunăre, de la Brăila. Proiectul valorează 1,99 mld. de Lei, iar durata contractului este de 48 luni, din care 12 luni sunt dedicate proiectării, iar 36 de luni execuției lucrărilor de construcție. Noul pod va avea o deschidere centrală de peste 1,1 km și va fi cea mai amplă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 27 de ani.

·      Catinvest extinde parcul Electroputere din Craiova

Grupul Catinvest plănuiește să extindă centrul comercial Electroputere Parc din Craiova cu 9.200 de metri pătrați. Catinvest urmează să construiască o clădire independentă, care să deservească atât spații comerciale, cât și birouri și locuri de parcare. Investiția este evaluată la peste 70 mil. de Euro, până la finalul anului 2018.

 

Surse: Profit.ro, Capital, Ziarul Financiar, Agerpres

 

CUM VĂ PUTEM AJUTA?

Contactaţi-ne la telefon +40213189150 sau trimiteţi-ne întrebările dumneavoastră folosind butonul de mai jos.

Email